Alin Jivan

vineri, 1 aprilie 2011

Ciobanii

Ciobanii sunt o categorie de oameni care ajung la conducere fără o regenerare spirituală, morală şi intelectuală. Nicodim, un fruntaş al iudeilor, a rămas cu gura cascată în momentul în care Mântuitorul i-a spus că trebuie să se mai nască o dată pentru ca să devină cu adevărat un fruntaş al iudeilor. Tot efortul depus de acest lider până în momentul în care l-a întâlnit pe Domnul pare să fi fost fără folos în educarea şi îngrijirea poporului lui Dumnezeu. Problema capitală nu este faptul că aceşti ciobani au ajuns la conducere făra o capacitate profesională, morală şi spirituală, ci simplul fapt că ei nu doresc să se dezvolte. Şi-au înţepenit gâtul şi au devenit astfel tari la cerbice.

Când Mântuitorul a început să propăvăduiască Evanghelia, a atras atenţia tuturor ciobanilor, oferindu-le un model şi prin aceasta i-a dezbrăcat de hainele lor pline cu grade ecleziastice şi i-a lăsat goi şi descoperiţi în faţa poporului flămând şi însetat după iubirea şi puterea lui Dumnezeu. Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ne spune Pavel, ci în putere.

Ciobanii stăteau tolăniţi în templu, îmbrăcaţi în haine moi, la răcoarea aerului condiţionat, iar Marele Păstor şi-a scos încălţămintea, şi-a suflecat mânecile şi s-a băgat în gunoiul societăţii, în căutarea adevăratelor diamante. S-a dus în cimitirul din Gadar să-i spună îndrăcitului că locul acela este destinat porcilor, şi nicidecum oamenilor. L-a scos de acolo şi a făcut din el un mesager al cerului. Într-o altă împrejurare, a frământat pământ cu scuipat şi a aplicat apoi medicamentul pe ochii orbului din naştere. “Vezi? i-a zis Isus. Printr-o nebunie dau Eu vedere orbilor, căci tot aşa v-am şi creat – dintr-o mână de ţărână.” Scriptura ne învaţă că Hristosul S-a coborât în Cele mai de jos părţi ale pământului ca să umple toate lucrurile. Isaia întreabă : “Cine a cunoscut braţul Domnului? Eu prin aceasta înţeleg că Dumnezeu Tatăl şi-a întins braţul Său, care este Domnul Hristos, iar apoi, cu degetul, care este Duhul Sfânt, a scormonit după noi în groapa pieirii, scriindu-ne astfel pe tablele inimilor noastre legea iubirii.

Savuraţi această glorioasă imagine în care Atoatecreatorul îşi îngrijeşte maiestos creaţia, care este făcută după chipul şi asemănarea Sa. Dumnezeu nu se sfiieşte niciodată să-Şi întindă Braţul şi să scormonească cu degetul, care este Duhul Sfânt, prin mocirla păcatului, după fiii risipitori. În schimb, ciobanii zdrobesc zilnic trestiile frânte şi aruncă cu apă “sfinţită” peste mucurile care încă fumegă. Soldaţii lui Pilat îl scuipau pe Isus şi-l loveau cu trestia peste cap. De câte ori nu aţi auzit din partea “soldaţilor lui Pilat” : Nu eşti bun de nimic! Faci umbră pământului degeaba! Aceşti soldaţi mahmuri au vederea afectată de strabism, din cauza alcoolului şi nu reuşesc să vadă că până şi în umbra pe care o facem pământului se oglindeşte chipul lui Dumnezeu, căci deasupra trupului doborat de luptă, străluceşte soarele neprihănirii, care ne mângâie tandru pe creştet. Atâta timp cât înca îmi văd umbra pe pământul acesta, ştiu că mai este o speranţă pentru sufletul meu.

Soldaţii au dat mâna cu ciobanii, crezând că viaţa în crâşmă îneacă amintiri şi astfel au căzut într-un sevraj diabolic, din care mulţi nici astăzi nu s-au mai trezit. “Unde este făgăduinţa venirii Lui?” spun unii care au început să-şi bată tovarăşii de slujbă, după ce au gustat o porţie de fasole şi câteva pahare de vin. Isus ne spune: “Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez. Lucraţi şi voi, iubiţi creştini! Voi Mă numiţi Învăţătorul şi Domnul, şi bine ziceţi, căci Sunt! Însă dacă Eu, Domnul şi Învăţătorul v-am spălat picioarele, şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora. Pentru că Eu v-am dat o pildă, ca şi voi să faceţi cum am făcut Eu. Luaţi ştergarul în mână şi demonstraţi-le prin aceasta “ciobanilor” că Eu vin curând şi că răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele lui. Suflecaţi-vă mânecile, scoateţi-vă încălţămintea şi începeţi să lucraţi pentru Împărăţie.

Alin Jivan



Citeste mai mult: Flacăra Închinării » Ciobanii – NOU

Un comentariu:

  1. Imi place ca tratezi lucrurile cu blandete si dragoste iar cand trebuie sa spui adevarul il spui in fata. Gbu.

    RăspundețiȘtergere